Sunt o mamă cloșcă Ce-i rău în asta?

Chiar așa! Ce-i rău în a-ți proteja copilul? Să știi când respiră, și când îl doare burtica, și când pune la cale vreun plan năstrușnic? Să ne gândim puțin, împreună...
Ai văzut, desigur, pritre cunoscuții tăi, câte unul care nu prea se descurcă atunci când are de rezolvat vreo problemă importantă. Cât ar fi de deștept și de bine pregătit în meseria lui, tot nu găsește mijloacele, cuvintele potrivite, oamenii care îl pot ajuta. Un psiholog ti-ar spune că este vorba despre un caz tipic de fiu al unei mame prea protectoare.
De cele  mai multe ori, tot ce-i prea mult strica și nici dragostea în execes nu face excepție de la această regulă. Dar să vedem cum s-a ajuns aici și cum ar trebui schimbat comportamentul mamei.

Îl veghez fiecare pas
Până la patru-cinci anișori, nu-i rău că faci asa. După aceea, copilul trebuie să-si cucerească independența. Trebuie să aibă prieteni, să se joace cu ei, iar la vârste mai mari, după 10 ani, să meargă la colegii la un film, la terenul de sport sau în excursii.

Nu-i dau nimic de făcut!
Lasa, că destul am muncit eu! Copilului meu n-o să-i lipsească nimic și n-o să-i cer să facă nimic în casă. Vine și vreama lui, când o să fie mare. Dacă te recunoști în aceste cuvinte, să știi că ai multe de schimbat. Nu=i faci niciun bine micuțului tău. Responsabilitatea se învață de mic și începe cu rezolvarea unor sarcini pe măsura vârstei. La șase ani, poate să-și faca ordine în cameră, la opt poate să cumpere pâine, lapte sau să plimbe cățelul, iar mai târziu poate fi ajutorul tău de nădejde.

Îmbracă-te gros! Ia-ți fularul și mănușile!
Dacă îi spui asta când are trei ani, este perfect! Îți înveți copilul să aiba grijă de el. Dacă însă îl pui fularul la gură și la 14 ani, nu faci altceva decât să-i creezi un handicap si o imagine ridicolă în fața celorlalți copii.